Francezii nu doresc ca tara lor sa primeasca refugiati

Primirea refugiatilor

Mai mult de jumătate dintre francezi, respectiv 59%, se declară împotriva repartizării între țările Uniunii Europene a refugiaților care ajung pe țărmurile elene și italiene și nu doresc ca Franța să primească o parte dintre acești refugiați, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de Dimanche Ouest France, citat duminică de EFE.
Cifra s-a redus, comparativ cu anul trecut, când 68% dintre francezi se declarau împotriva primirii de refugiați, dar consolidează o tendință, în condițiile în care cel mai mare nivel de acceptare în Franța în opt sondaje similare din ultimele 13 luni a fost de 49%, scrie Agerpres.
Sondajul, elaborat de institutul Ifop, relevă că 77% dintre francezi consideră că printre solicitanții de azil care sosesc în Europa există și teroriști. În plus, 73% dintre cei chestionați cred că primirea de refugiați va genera sosirea de noi imigranți, iar 61% consideră că în Franța există deja multe persoane de origine străină, cu toate că 53% consideră că este de datoria Franței să-i primească pe cei care fug din calea războiului.
Doar 29% dintre respondenți spun că Franța dispune de „mijloace economice și financiare” pentru a-i sprijini pe solicitanții de azil, iar 27% cred că imigranții reprezintă o oportunitate pentru stimularea creșterii economice a țării gazdă.

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Francezii nu doresc ca tara lor sa primeasca refugiati”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.