Sefii cultelor religioase ar putea fi verificati mai usor daca au colaborat cu Securitatea

Sefii cultelor religioase

Ierarhii şi şefii cultelor religioase pot fi verificaţi dacă au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia la cererea oricărei persoane, nu doar la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin, după cum prevede un proiect de lege depus la Camera Deputaţilor şi supus dezbaterii publice.
Proiectul de lege pentru modificarea ordonanţei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii prevede că vor fi verificaţi „ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilaţii lor de la parohiile din ţară şi străinătate”.
Potrivit expunerii de motive, iniţiatorul proiectului, deputatul independent Remus Cernea, susţine că ordonanţa privind deconspirarea Securităţii a fost amendată astfel încât ierarhii şi şefii cultelor religioase să poată fi verificaţi dacă au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia doar la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin, „ceea ce a dus la ora actuală la o încălcare flagrantă a principiului egalităţii în faţa legii”, prin faptul că foşti colaboratori ai securităţii care acum pot fi ierarhi şi şefi ai cultelor religioase sunt protejaţi pe nedrept de privilegiul exclusiv al cultului de a solicita verificarea calităţii de colaborator.
Proiectul de lege a fost iniţiat de Remus Cernea şi este susţinut de opt parlamentari liberali şi neafiliaţi. Proiectul se va afla în dezbatere publică până pe 29 martie.

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Sefii cultelor religioase ar putea fi verificati mai usor daca au colaborat cu Securitatea”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.